Unul dintre semnele prieteniilor adevărate este că oamenii vă împărtăşesc secretele lor. Puţin câte puţin, primiţi bucăţele de informaţii cu care le-aţi putea face rău. Apoi, ei aşteaptă să vadă cum reacţionaţi faţă de încrederea pe care v-au acordat-o. Dacă reacţionaţi bine, scot un oftat de uşurare şi vă spun mai mult.
Prin urmare, regulă de bază pentru orice persoană care doreşte relaţii mai profunde este: Învăţaţi să vă puneţi fermoar la gură. Nimic nu face pe cineva să amuţească şi să renunţe mai repede la prietenia dumneavoastră decât descoperirea faptului că aţi dezvăluit o chestiune a lor personală.
Dacă nu sunteţi capabil să păstraţi un secret, ceilalţi vor afla. Când spuneţi altcuiva un fapt ce vi s-a încredinţat confidenţial, ascultătorul va vedea în dumneavoastră o persoană în care nu poate avea încredere. Un om nu trebuie să fie foarte deştept ca să ajungă la concluzia că dacă îi spuneţi secretul altcuiva, veţi spune probabil altcuiva secretul lui.
Aşadar, ca să fiţi considerat demn de încredere, iată ce aveţi de făcut. Nu lăsaţi pe nimeni să ştie că sunteţi confidentul altora. Unora dintre noi ne vine greu să facem aceasta, fiindcă nevoia de apropiere ne îndeamnă să arătăm altora ca prietenii de încred în noi. Dar nu trece multă vreme şi vedem că nimeni nu mai are încredere în noi.
Un bărbat în stare de ebrietate a ieşit clătinându-se dintr-un bar şi aproape l-a răsturnat pe preotul de la parohia sa, care tocmai trecea pe acolo.
“Oh, Părinte, îmi pare rău pentru dumneavoastră că mă vedeţi astfel”, a zis.
“Păi, nu ştiu de ce trebuie să-ţi pară rău pentru mine să te văd aşa, Sam. La urma urmei, Dumnezeu te vede acum, nu-i aşa?”
“Mda”, a răspuns beţivul, “dar el nu-i gură-spartă ca dumneavoastră.”
Sursă: Importanța prieteniei/McGINNS, Alan Loy. – Bucureşti: Curtea Veche, 2000, pp. 113-114.